Canadienii confirmă existența unui scenariu „de risc extrem”: război asimetric declanșat de o ipotetică invazie militară americană

Guvernul și armata canadiană au realizat un model bazat pe scenariu unui război asimetric, analiză strategică a gestionării riscurilor într-o situație despre care primul ministru canadian spune că a studiat un asemenea scenariu dar care rămâne este „extrem de improbabilă” (extreme tail risk).

Foto: Shutterstock

Dar care intră, totuși, oricât pare de absurdă și primejdioasă situația, în panoplia care riscurilor cu care se poate confrunta Canada, mai credibile, poate, după ce a fost publicată de acum celebra și neliniștitoarea fotografie cu Trump vorbind înalților responsabili civili și militari ai administrației sale pe fondul unui steag american care acoperă întregul continent nord-american, plus Groenlanda. Și în contextul declarațiilor repetate ale lui Donald Trump care a vorbit despre Canada ca despre potențialul „al 51-lea Stat american”.

Firește că încep să se dezvolte scenarii militare de răspuns chiar dacă speranțele tuturor merg în cu totul și cu totul alt sens. Dar nimeni în Canada nu poate uita precedentele încercări ale americanilor de a organiza misiuni militare în Canada, proiectând invazii în 1775 și 1812, plus celebrul „Red Plan” cunoscut și drept „Atlantic Strategic War Plan” în ideea unui război cu Imperiul Britanic. Dar, și să nu uităm acest lucru, Canada prevăzuse o replică cu câțiva ani înainte, un plan de contra-atac (cunoscut ca Defense Scheme no.1) .

Toate astea sunt istorie, găsiți cărți întregi de teorie și practică militară dedicate acestui episod. 

Dar dacă însuși prim ministrul canadian spune acum că o invazie militară americană ar fi scenariu extrem de improbabil, atunci de ce atâta agitație în lumea altfel extrem de discretă a specialiștilor în elaborarea planurilor strategice naționale din NATO și nu numai?

Aici lucrurile devin extrem de interesante și ar putea servi drept lecție pentru multele dintre armatele care, acum, își remodelează doctrinele și, în consecință, nevoile de armament și formulele de pregătire a forțelor armate și tipurilor de răspuns la atacurile neconvenționale.

Iată, canadienii, - repet că este vorba despre un model pe baza unui scenariu teoretic – strategii militari de la Ottawa recunosc că o confruntare militară direct de tip convențional ar duce la o înfrângere totală a canadienilor în termen de două până la șapte zile. De aici, propunerile pentru schimbări rapide de doctrină bazate pe concentrarea pe nun război de insurecție și de gherilă. Modelul lor prevede abandonarea rapidă a sistemului de apărare frontală în favoarea acțiunilor duse de mici celule autonome formate din militari și cetățeni cu pregătire militară elementară. Care să favorizeze multiple misiuni de hărțuire a inamicului.  

Ceea ce este absolut excepțional mi se pare a fi faptul că experții militari spun că modelul de ripostă se bazează pe metodele asimeytrice folosite odinioară de mujahedini împotriva sovieticilor și apoi de către talibani împiotriva forțelor NATO și care, în final, au reușit să provoace înfrângerea dramatică a Occidentului, în frunte cu trupele SUA, silite să părăsească din nou câmpul de luptă, abandonat în fugă cu armament cu tot, exact ca în Vietnam. De aceea în planul canadian se vorbește despre ambuscade în zonele rurale, sabotarea logisticii inamicului, utilizarea intensivă de drone ieftine sau dispozitive explozive improvizate. În esență, o transformare a tacticilor printr-un upgrade al „războiului puricelui” purtat de talibani bazat pe uzură strategică și răbdare precum și generalizarea folosirii răspunsurilor date de unități mici, ultra mobile, folosind mașini de teren modificate pentru a avea platforme pe care se montează mitraliere grele, tunuri AA sau chiar lansatoare de rachete, 

Mai mult, iarăși un lucru foarte interesant, generalul Jennie Carignan, șeful statului major al apărării, a vorbit și despre pregătirea unei forțe de rezervă formate din voluntari care să ajungă la 400.000 de combatanți dar și de exersarea armatei pentru operațiuni în modul de dispersie, adică abandonarea în caz de extremă nevoie a unora dintre marile centre urbane din sud pentru a efectua retrageri strategice în zone din nordul țării, greu accesibile, pregătite în prealabil pentru a putea rezista autonom pe o durată îndelungată, cu rezerve suficiente de hrană, muniție și echipamente de comunicații...

Dar nu cred că există un argument mai puternic pentru a pune între paranteze, pentru moment cel puțin, orice idee belicoasă a lui Trump. Mă refer la opoziția  -acum în creștere spectaculoasă - - în sânul opiniei publice americane, față de conflictul militar cu Iranul, prin extensie, cred eu, față de implicarea SUA într-un conflict militar în general. Acest nivel a atins acum cel mai înalt nivel istoric, așa cum o arată indubitabil sondajul Associated Press-NORC Center for Public Affairs Research dat publicității pe 1 octombrie din care reiese că 69% dintre americani spun că războiul respectiv nu merita să fie făcut și 71% dintre respondenți dezaprobă modul în care Trump a gestionat conflictul. Ceea ce confirmă în mare măsură sentimentele europenilor așa cum fuseseră consemnate în ancheta Euroscope.

Asta nu înseamnă că Trump nu își dorește ceva, dar riscurile destrămării tuturor alianțelor din lumea occidentală ar putea să devină atunci realitatea mortală pentru echilibrul euro-atlantic.